Februarie 2010. Jocurile Olimpice de Iarnă. Sute de mii de spectatori și sute de concurenți din toată lumea au umplut satele olimpice din jurul Lacului Vidra, „marea” dintre Munții Lotrului și Munții Latoriței. Vidra, Puru, Mura și Alba, cele patru sate olimpice ce străjuiesc luciul Vidrei, forfotesc de oameni. „Triunghiul de vis”, cel mai mare complex turistic din Europa de Est, este pentru două săptămâni centrul sporturilor de iarnă.
Așa ar fi sunat poate începutul unei știri dintr-un alt 2010, dacă planurile megalomanice ale lui Nicolae Ceaușescu ar fi fost duse la sfârșit. Dintr-un 2010 în care Jocurile Olimpice de Iarnă nu s-ar fi desfășurat în Canada, la Vancouver, ci în Munții Lotrului, într-un splendid complex turistic de pe malul Lacului Vidra.
După victoria Nadiei de la Montreal, din 1976, se spune că dictatorului i-ar fi venit ideea construirii complexului turistic ce ar fi trebuit să fie cel mai mare din Europa de Est, format din patru stațiuni: Vidra, Mura, Puru și Alba, cu o capacitate de 85.000 de locuri de cazare. Dintre acestea au pornit lucrările la Vidra, la începutul anilor ’80. Au fost abandonate un timp, iar apoi, din 1984, s-au reluat însă, de data aceasta, au fost făcute “cadou” Uniunii Generale a Sindicatelor, deoarece Ministerul Economiei Forestiere nu a fost de acord să taie pădurile pentru amenajarea pârtiilor, astfel încât stațiunile nu au putut fi trecute în patrimoniul internațional pentru a găzdui Olimpiada din 2010.
Așadar, în 1989, la Vidra se contura un complex turistic de trei hoteluri de câte trei etaje finalizate, dispuse în amfiteatru, de pe terasa fiecăruia dezvăluindu-se o panoramă superbă asupra lacului, cinci vile, un hotel cu șase etaje și o sală de sport – nefinalizate. Stațiunea era, la momentul 1989, finalizată în proporție de 80%. Ar fi trebuit predată la cheie în 1992. În total 1.100 de locuri de cazare. Celelalte, Mura (spre Obârșia Lotrului) și Alba (în zona de nord-est), n-au rămas decât la stadiul de proiect. Unde ar fi trebuit să fi stațiunea Puru se află acum Transaplina Ski Resort.
Arhitectul întregii zone a fost Francisc Walter, angajat al Hidroconstrucţia, care împreună cu specialiștii de la IPTANA, a realizat proiectul care ar fi exploatat potenţialul turistic al munţilor Latoriţei și Lotrului și al Lacului Vidra. Potrivit planului, toate aceste stațiuni ar fi fost legate între ele prin pârtii de schi, telecabine. Mai mult decât atât, proiectul revedea și reconstruirea Transalpinei.
Satul dat uitării
Studiile de specialitate arată că zona de nord a județului Vâlcea – toată Valea Lotrului și Valea Latoriței, incluzând și împrejurimile Lacului Vidra – este una dintre cele mai bune zone pentru dezvoltarea infrastructurii sporturilor de iarnă în țara noastră. În zona Vidra este zăpadă timp de șase luni pe an, iar pericolul avalanșelor este inexistent. Nu se mai pune la socoteală frumusețea rară a locurilor, multe dintre ele încă sălbatice.
Cu toate acestea, stațiunea visată de Ceaușescu în anii săi de glorie a rămas încremenită în timp, veghind de pe versant luciul lacului. La 25 de kilometri de stațiunea Voineasa (care nu are o soartă cu mult mai fericită dacă ne gândim la frumusețile pe care le poate exploata) și la aproximativ 50 de kilometri de Petroșani, la altitudinea de circa 1.300 de metri, stațiunea Vidra miroase a pustiu și a tristețe. Betoanele nesfârșite pătrunse de smocuri de iarbă, treptele care te urcă de la un hotel la altul și îți deschid perspectiva asupra lacului, geamurile sparte, ușile vechi din fier înlocuite cu altele de termopan – sparte și ele –, balustradele ruginite și aleile pustii cheamă fantomele trecutului încremenit aici, paradoxal, într-un colț de rai.
Oaspeți în hotel
Am urcat treptele abrupte și late, cumva asemănătoare cu cele ale hotelurilor din Neptun, cu balustrade de fier ce odată au fost vopsite în roșu, cu ceva teamă. Totul pare încremenit și te aștepți că dacă intri în vreunul dintre hoteluri vei găsi camerele aranjate și paturile făcute, restaurantul pregătit de micul dejun.
Terasele sunt năpădite de buruieni și dădeau spre intrări ferecate cu lacăte vechi. La câteva ferestre atârnau rufe la uscat, iar perdelele fluturau în vânt. Imagini care, recunosc, m-au făcut să iuțesc pasul și să mă gândesc dacă urc treptele spre inima complexului. Un cuplu ce venea vorbind în spatele meu mi-a dat curaj. Am urcat împreună cu ei. În fața ultimului hotel cu trei etaje era parcată, în dosul unui copac, o Dacie. Semn că, într-adevăr, cineva locuiește în aceste clădiri. Și aveam să dezleg și acest mister, mai târziu.
Colț de realitate
După ce am trecut de cele trei hoteluri, cărarea merge spre o clădire de șase etaje, mai exact un schelet de clădire, un gigant gri care parcă plânge odată cu vântul. Este ceea ce trebuia să fie Hotel Tranzit. Alături de el se mai ițește o clădire, mai mică, dar la fel, neterminată: sala de sport.
În stânga, pe o alee ce duce la telescaunul înghețat în rugină și timp, se înșiruiesc cinci vile, singurele care pot primi oaspeți. Vilele Vidra. Fiecare dintre are în jur de 10 camere.
Una peste alta, condițiile nu sunt pentru fițoși, dar sunt decente și exact atât cât îți trebuie. Recent au instalat și o centrală termică, astfel încât este și căldură, însă, oricum, vine camerista și vă oferă un calorifer electric în caz că nu vă este destul de cald.
Camera în suită costă 80 de lei, iar cea cu baie proprie – 90 de lei. Se adaugă 15 lei de persoană micul dejun. (Prețurile erau valabile pentru luna septembrie 2015, probabil că acum sunt altele. Îi găsiți oricum chiar și pe booking.com).
Au chiar și un restaurant, dar pe care nu vi l-aș recomanda. Am mâncat aici cea mai proastă ciorbă de burtă.
Cine dorește poate campa cu cortul în curtea vilelor.
Administratorii complexului îi mai lasă să se “cazeze” pe culegătorii de fructe de pădure, dar tot acolo mai locuiesc și paznicii complexului. Unii dintre „găzdași” sunt civilizați și chiar mai întrețin camerele, alții, în schimb, produc pagube.
Strategia distrugerii
Probabil că vă întrebați de ce au încremenit aceste clădiri, în loc să înflorească turismul într-o zonă atât de bogată în frumuseți și atât de săracă în activități de turism. Ei bine, după Revoluție, complexul turistic Vidra a fost împărțit între sindicate, care, evident nu au avut fonduri pentru a-l termina, nu pot accesa fonduri structurale și nici nu-l pot privatiza. Cele cinci vile sunt administrate de un sindicat din Olănești, singurul, de altfel, care a reușit să răzbată într-un fel. Patrimoniul staţiunii Vidra, moştenirea comunistă, este împărțită între CNSLR Fraţia şi Cartel Alfa. Din 2003, complexul turistic se află în gestiunea CS SIND România Băile Olăneşti.
Și asta n-ar fi de ajuns pentru rețeta distrugerii. Printr-o serie de mașinațiuni un grup de proprietari de obște revendică cele 24 de hectare pe care se întinde complexul, ba chiar, susțin ei, sunt proprietari inclusiv pe terenul de sub Lacul Vidra. Acum se judecă de ani de zile cu sindicatele care dețin clădirile, iar ei dețin terenul. Când a fost conceput complexul Ceaușescu a emis un decret prin care dădea complexului drept de folosință asupra terenului, atâta vreme cât va funcționa. Interesele sunt mari și complexe, așa că nu voi intra în ele.
După aproape 40 de ani de când a fost gândită dezvoltarea zonei adiacente Lacului Vidra, singura investiție a fost făcută în domeniul schiabil Transalpina Ski Resort, aflat la 9 kilometri de Vidra.
Planul Urbanistic al comunei Voineasa, de care aparține întreaga zonă, realizat în februarie 2010, prevede dezvoltarea infrastructurii turistice pe toți versanții de la sud de lac (Mioarele, Fratoșteanu, Cărbunele, Buru, Miru, Ștefanu). Toate acestea ar fi trebuit să fie domenii schiabile cu infrastructura aferentă. Prima etapă a proiectului ar fi trebuit să fie gata în 2013.
Lacul Vidra, „marea” dintre munți
Lacul de acumulare Vidra, aflat între Munții Latoriței, Lotrului și Căpățânii, a fost construit între 1966 și 1973. Barajul de la Vidra, în formă trapezoidală și cu o înălțime de 121 de metri, este singurul din țară construit din anrocamente, etanșat cu nucleu de argilă. Aflat la 1289 de metri altitudine, lacul are o suprafață de 1.240 de hectare, cu o lungime de 8 kilometri și o lățime maximă de circa 1,4 kilometri. Amenajat pe râul Lotru, barajul de la Vidra este unul dintre cele mai frumoase din țară, însă, din păcate, foarte puțin exploatat.
Surse:
Jurnalul Național
CJ Vâlcea
Râmnicu Vâlcea Week
Impact Real
Curierul de Râmnic
Wikipedia
Wikipedia
