Ocol la poalele Moldoveanului. Valea Rea – Malița – Poiana Toacei

Anul trecut, ne-am netezit drumul către suveranul Moldoveanu. Am amușinat cărările, văile, hăurile și, cu privirea, ascuțimile Făgărașului, pășind cu pietate în templul cerului, undeva la picioarele Moldoveanului.

Am ales traseul de pe Valea Rea, pe unde se poate ajunge fără probleme cu orice tip de mașină până la Stâna lui Burnei.

Aceasta a fost zona în care s-au adăpostit mulți partizani, pădurile de aici fiind adevărate adăposturi pentru luptătorii rezistenței. Pe drumul ce duce la Stâna lui Burnei, după barajul Râul Doamnei,  se găsește cruce în memoria medicinistului Ionel Marinescu, mort în 1952 “în luptele de partizani”.

De la Stâna lui Burnei, se spune că începe cel mai ușor traseu spre Vârful Moldoveanu (2.544 m) – cel mai înalt vârf din Carpații noștri. E un traseu de vreo 3 ore și ceva, prin Portița Viștei. Noi n-am ajuns să-l terminăm, după o oră jumătate, ne-am dat bătuți, Măria Sa nu a fost pregătit să ne primească.

Din vale, de la Stâna lui Burnei, înălțimea peretelui muntos, din care tresar spumoase trei cascade ca trei dâre desenate cu cretă pe stâncile verzui ale versantului, este impunătoare.

Muntele pare că zgârie albastrul senin al cerului, dar în același timp ține adăpost stânei vechi, din lemn, pitită în verdele moale al văii. Valea Rea curge pe la poalele stânei, alunecând pe lespezi albe și printre urzici. Un lan de urzici.

Dacă pentru o clipă îți întorci privirea dinspre pieptul muntelui din față, și o îndrepți în stânga, pe versantul îmbrăcat în brazi, te va surprinde Cascada Zbuciumată. O cădere de apă spectaculoasă de circa 100 de metri, care împarte cu zbuciumul ei pădurea de brad în două.

Traseul spre Moldoveanu urcă până deasupra Văii Rele, apoi pornește pieptiș cu una cascadele ce se văd atât de îndepărtate de la Stâna lui Burnei. Cam până aici ne-a fost nouă aventura. Ne-am întors la mașină și apoi ne-am schimbat traseul. Am lăsat în dreapta Valea Rea și am pornit pe Valea Cernat, un drum poate nu la fel de ușor ca Valea Rea, dar fără îndoială spectaculos.

Târcoale la curtea Moldoveanului

După barajul de pe Valea Cernat, ne-am urcat pe culmi, spre Valea Preoteselor. În stânga și în dreapta coamele munților se întind domoale brăzdate în zig-zag de drumuri de stână. Orizontul se deschide ca un fierăstrău, rânjind dinții Făgărașului.

Din Valea Preoteselor, lăsând în spate Vârful Preoteselor, se ajunge imediat în Curmătura Malița (1.822 m). De aici, pornim spre vest, prin poalele Maliței (2.181 m), prin mijlocul unei căldări glaciare. La baza acesteia, zace clădirea dezafectată a unei foste tabere de elevi. Se spune că, în anii ’70, aici, la tabăra de elevi, se ajungea cu autobuzul. Ciobanii spun că unul dintre stăpânii de la stânele de pe munte a cumpărat clădirea, însă nu are de gând să investească prea mult în ea. În plus, an de an este distrusă de “taberele” de rromi care vin să culeagă fructe de pădure. Ciobanii mai spun că, în fiecare an, aici își fac tabără chiar și un grup de măicuțe, care vin tot la cules de fructe de pădure. Ele igienizează locul în cele două săptămâni cât stau aici.

În vale se dezvăluia o stână, iar deasupra – Malița, iar în dreapta Gruișoru care au înghițit repede soarele, întețind un vânt rece și sucit.

Urcă pe la poalele taberei, ocolind pe deasupra, pe la izvoarele ce curgeau reci ca gheața, și, pe cealaltă parte, pe la poalele Maliței și Gruișorului, se întorc la stână și mână oile în strungă. 600 de oi, trei ciobani și vreo trei dulăi: doi albi ca spuma lapelui, zulufați și jucăuși și unul negru și mic, dar cel mai rău dintre toți.

“Ăștia albi îs puigani. Au vreo 6 luni. Îs speriați că a fost azi-noapte ursul”, spune ciobanul și scoate tacticos o țigară din pachet, pe care și-o aprinde și trage cu sete din ea, sprijinindu-se în bâtă. La cele 600 de ori are vreo 30 de stăpâni, iar la stână au termopane, gresie și baie cu apă caldă. În vârful muntelui, la 2.000 de metri. “Îi obligă Uniunea Europeană, că le dă subvenție”, explică ciobanul și adaugă râzând ironic: “Da’ noi tot în colibe între oi dormim. Păi, tre’ să păzim oile când vine ursu’, lupu’…”.

 Ger în miez de vară

Seara se lasă sticloasă de dincolo de munte, iar spre sud, în depărare se intinde ca o pată incandescentă un oraș, un sat, cine știe ce-o fi. Frigul se întețește și te face să înțelegi cum au rezistat pâlcurile de zăpadă care se văd pe versant.

Soarele de dimineață vine dinspre Curmătura Malița. E blând și se revarsă peste stână, peste toată căldarea și se întinde îndrăzneț spre Gruișor.

Iar noi ne-am continuat drumul, testând traseul spre Moldoveanu, pe Furfulescu. Până în Curmătura Furfulescu, traseu de coastă, bolovănos, ne-am încumetat, până la 2.250 de metri.

Drum de coastă și mai dificil decât drumul ce vine dinspre Curmătura Malița. În niște băltoace dintre Lespezi și Clăbucetul Nucșoarei ne-am pierdut și numărul de la mașină, după care ne-am întors de la Barajul Vâlsan și l-am recuperat.

După ce ne-am scos plăcuța din noroaiele Clăbucetului, am coborât către Poiana Toacei și am ieșit în Transfăgărășan.

Excursia noastră a însumat două zile pline, de mijloc de iulie, în care am avut noroc de vreme frumoasă, deși a doua zi, de la poalele Maliței până spre Clăbucetul Nucșoarei, ne-au cam fugărit niște nori de ploaie.

2 thoughts on “Ocol la poalele Moldoveanului. Valea Rea – Malița – Poiana Toacei”

    1. Hola!
      Din păcate nu ne-am gândit la acest lucru, iar tema aleasă pentru site nu are (sau nu am descoperit) această facilitate…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *