Lepșa, cuib de liniște între munți

La Lepșa munții stâncoși sau împăduriți te îmbrățișează din toate părțile, uneori lăsându-ți impresia că se prăvălesc peste tine. Cuprinzând cu privirea împrejurimile, înălțimile par să crească de lângă tine și se ridică semețe, cuibărind în poală case, livezi și drumuri aranjate într-o anume ordine.

Un traseu prin care să trecem de la Lepșa (Vrancea) la Bisoca (Buzău) este un proiect mai vechi, pe care am reușit să-l transformăm în realitate la începutul lunii aprilie. E un traseu de plimbare presărat cu locuri de o frumusețe care-ți umple sufletul de liniște și împăcare.

Pentru că a fost traseu de două zile și pentru că am vrut să vedem sau să revedem cât mai multe locuri, am pornit de la Măneciu, către Vama Buzăului, pe drumul forestier de deasupra barajului. Despre Cascada Schinda și despre Cascada Urlătoarea de la Vama Buzăului v-am mai povestit și altădată, doar că de data asta am văzut și Urlătoarea mică.

Traversând Covasna către Vrancea, ne-am lăsat ademeniți de castrul roman de la Boroșneul Mare marcat insistent pe hartă. Am urmat indicațiile de pe hartă și am sfârșit într-un ogor arat, de unde am pornit pe jos. Castrul, deși este monument istoric, înscris în Lista Monumentelor Istorice, care poate fi consultată pe site-ul Ministerului Culturii, nu este marcat în niciun fel în teren și nu există urmă de ruine. Locul unde a fost descoperit cândva acest castru este de fapt o movilă mare de pământ, cu o suprafață de circa 2 ha, înconjurat de ogoare arate. Potrivit Registrului Arheologic Național, castrul militar de la Boroșneul Mare se află în curtea conacului Kokosi.

Am părăsit movila unde a fost acest castru și ne-am văzut de drumul nostru către Lepșa. Am ieșit la un moment dat în DN2D, un drum comparabil cu Valea Oltului ca peisaj, doar că nu la fel de aglomerat. Apoi, Lepșa ni s-a deschis în cale cu peisaje liniștitoare și calde.

  

Cheile Țișiței și Cascada Putnei, monument al naturii, sunt perlele Lepșei. Cheile Tișiței nu puteau fi vizitate mai mult de vreo doi km din cei aproape nouă, pentru că anul acesta a venit Putna mare și a rupt câteva podețe.

De la Mănăstirea Lepșa, drumul ajunge la Soveja, sunt vreo 15 km, însă este extrem de prost. Cândva a fost asfaltat, dar nu a mai fost întreținut de aproape 30 de ani, la distrugerea lui contribuind din plin și exploatările forestiere. Pe cât de prost este drumul, pe atât de frumoase sunt peisajele oferite de splendoarea munților Vrancei.

O altă perlă a Vrancei sunt focurile vii de la Andreiașu, pe care nu le puteam rata. Așa că am pornit pe Valea Milcovului, pe un drum prăfos, către Andreiașu. Localnicii spun că focul arde aici de mii de ani și că atunci când flăcările sunt foarte mari prevestesc un cutremur. De fapt, focurile vii din Vrancea, ca și cele din Buzău – de la Terca, au aceeași explicație: emanații de gaz metan din pâmânt care se aprind spontan. Zona întinsă pe circa 400 de metri pătrați este declarată rezervație biologică din 1973.

         

Spre deosebire de cele de la Buzău, zona focurilor vii de la Andreiașu este amenajată, o parte dintre flăcări fiind îngrădite, sunt băncuțe și un adăpost. Pe alocuri, în zona focurilor vii sunt și băltoace mâloase gri care bolborosesc, fenomen asemănător celui de la vulcanii noroioși de la Buzău.

De la Andreiașu, am urmat apa Milcovului până aproape de izvoare, către Bisoca, urcând frumoasele dealuri subcarpatice de curbură.

       

De la Bisoca, trecând pe lângă munții de la sare de la Mânzălești, am urcat pe drumul de tainiță care ne-a trecut pe partea cealaltă a muntelui, către Gura Teghii, iar de aici către casă.

One thought on “Lepșa, cuib de liniște între munți”

  1. Excellent commentary. The other day I found this site and wanted to let you know that I have been gratified, going through your posts. I will be signing up to your RSS feed and will wait for your next post.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *