Zona de nord a Dobrogei are un farmec aparte care îmbină frumusețile naturii aride specifice cu itinerarii ecumenice care merită făcute, chiar dacă nu ești o persoană religioasă.
Lacul Iacobdeal, format într-o carieră de granit, Cetatea Troesmis, Munții Măcinului, mănăstirile Izvorul Tămăduirii, Cocoș, Celic Dere, mai apoi lacul Razelm și Murighiolul, Cetatea Enisala, Capul Doloșman și Cetatea Argamum, Cheile Dobrogei, Mănăstirea Casian, Lacul Casian și peștera Sfântului Casian se înșiră ca mărgelele pe șirag pe un traseu de două zile prin nordul și centrul Dobrogei.
Cetatea Troesmis veghează de pe malul Dunării înălțimile tocite ale Măcinului. Troesmis este o veche cetate geto-dacică, reconstruită de romani. Locul este numai bun de popas și de scrutat întinderea Dobrogei.
Mănăstirea Cocoș, aflată în mijlocul unei păduri de tei, este unică în România, interiorul fiind pictat total cu mozaic pe fond din aur de 24 de karate, iar candelabrul este adus de la Moscova și cântărește 1,7 tone. Imaginea este cu adevărat spectaculoasă. Același tip de pictură s-a început și la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii, de la poalele Măcinului. Mănăstirea Cocoș face parte, alături de Mănăstirea Celic Dere și Mănăstirea Saon, din triunghiul mănăstirilor din nordul Dobrogei.
A doua zi de traseu merită începută cu Cetatea Enisala și apoi Capul Doloșman, singura faleză stâncoasă de pe litoralul românesc – se întinde pe o lungime de circa trei kilometri și are o înălțime de 29 de metri – și Cetatea Argamum. Cetatea este menționată în izvoarele istorice din secolele VI-V î.Hr, ca fiind o așezare grecească numită Orgame, o soră mai bătrână a Cetății Histria. Apoi, în secolele I-VI, cetatea devine așezare romană și primește numele de Argamum. Situl arheologic se întinde pe o suprafață destul de mare, care oferă priveliști impresionante.
Cheile Dobrogei sunt diferite de alte chei pe care le știți deja, valea fiind mult mai largă, iar calcarele sunt de origine recifală și păstrează formele foștilor atoli (insule în formă de inel, formată în mările calde din schelete de corali) sub forma unui relief ruiniform. Acum 180 de milioane de ani, în zona Dobrogei exista Marea Thetis, de unde se păstrează atolii în pereții calcarelor din Cheile Dobrogei.
Mănăstirea Casian, peștera Sfântului Casian și Lacul Casian nu sunt departe de ieșirea din Cheile Dobrogei. De la mănăstire până la Peșteră este un traseu de picior care urcă până la peștera din stâncă.
Traseul trebuie făcut în două zile, dacă doriți să vedeți toate obiectivele cuprinse, și este în proporție de 50% pe asfalt, în rest pe drumuri între tarlale sau pe drumuri comunale.