Dacă e vară, e frumos afară, aveți două zile libere și nu știți ce să faceți cu ele, vă spunem noi.
Vă propunem să legați două baraje superbe peste munți: Paltinu (de pe Doftana – județul Prahova) și Siriu (de pe Buzău – județul Buzău).
Drumul frumos a început abia după ce am ieșit din Câmpina și, prin Voila, am tăiat pădurile dese și umbroase de pe culmi, lăsând satele în jos, și ne-am cocoțat pe Valea Doftanei (sic!) până la Paltinu. O splendoare de lac de acumulare, construit în 1971 pe râul Doftana, cu o suprafață de 197,5 hectare.
După ce am umblat după capete de câini morți pe câmpul ce înconjoară lacul, am admirat verdele smarald al apei – aproape că-ți fură mințile, am plecat mai departe pe Valea Doftanei, urmărind o hartă cumpărată dintr-o benzinărie, fără să știm ce ne așteaptă.
La ieșire din comuna Valea Doftanei ne-am oprit și ne-am alinat setea la Fântâna Eroilor, „opera lui Ghiță Băncilă”, așa cum ne-a îndemnat un mic panou de tablă agățat pe un stâlp. Tot acolo, am urcat și câteva trepte până la Troița ridicată ân memoria eroilor din Primul Război Mondial, tot de Ghiță Băncilă.
Spre Trăisteni drumul s-a lepădat de asfalt și a rămas un drumeag nu prea bătătorit, îngust – dacă se întâlnesc două mașini, deși nu sunt prea multe șanse, nu prea au cum să treacă – și pe alocuri cu șleauri și câteva coborâri cam abrupte, de a fost nevoie să ne dăm jos din mașină și să ne măsurăm traiectoria.
În sfârșit, abia după ce am mai parcurs de vreo două ori acest drum și ne-am modernizat (adică ne-am luat hărți electronice), am realizat că, de fapt, acesta este Drumul Județean 102l.
Revenind la forestierul nostru, ne descoperă niște peisaje superbe din Pasul Predeluș.
În drumul nostru l-am găsit într-o exploatare forestieră pe un țigan burtos, cu mustățile răsucite și cu o pălărie de gabor pe cap. Avea o cămașă albă și un lanț de fier răsucit pe mână care atârna câteva kilograme bune, ca singură unealtă de lucru la pădure. Ne-am oprit să-i dăm binețe, că așa e bine să faci când ești călător pe meleaguri necunoscute. Omul mergea la Săcele. Era în drumul nostru, așa că l-am luat cu noi. S-a plâns că se fură pădurile și că nimeni nu plantează nimic în loc. Lucra la exploatarea forestieră și stătea cu săptămânile la vagon în mijlocul pădurii și tot îi furau lemnele. Și nimeni nu vedea nimic, nu știa nimic. După ce s-a dezlegat omul la gură și ne-am mai împrietenit nițel, ne-a povestit și cum a jucat el în tinerețe alături de celebrul Jean-Paul Belmondo, ce-i drept ca figurant, într-un film turnat în Brașov – „Mirii anului II”, 1971.
Și povestindu-ne despre Belmondo, am ajuns la Pensiunea Gențiana, de unde ne-a cucerit prin gard un mic încornorat – un cerb care se odihnea după gardul de sârmă.
De aici, am ieșit exact în DN1A, unde ne-am despărțit de țiganul simpatic pe care l-am luat la noi în mașină, el a plecat mai departe pe jos până în Săcele (dacă nu-l luam noi, venea tot drumul pe jos), iar noi am plecat cu ochii pe căciula Ciucașului, spre Cheia.
Până să ajungem la Cheia, ne-am hotărât pe moment să urcăm la Muntele Roșu. Un drum extrem de prost, care nu a fost reabilitat niciodată de când a fost făcut, pur și simplu bombardat. Hopuri-hopuri, am ajuns la Cabana Muntele Roșu, unde ne-am cazat în condiții convenabile și decente (100 de lei camera cu baie proprie, în corp nou).
Ne-am scos sufletul urcând până la izvorul din spatele cabanei și s-a făcut seara.
Dimineață, am plecat cătinel-cătinel spre Cheia, apoi am ieșit în Cerașu, prin Valea Lespezii, Slon spre Bâsca Chiojdului. Iar de aici, pe un drum forestier extraordinar de frumos prin pădure și prin câmp, pe alocuri cu șleauri foarte mari lăsate de camioanele cu lemne, pe malul Bâscii, ce se scurge repede și rece peste patul de lespezi de piatră.
Am trecut apoi pe lângă o Volgă neagră abandonată pe marginea uliței prăfoase, apoi am ajuns la o intersecție, pe drumul forestier Roșia: la dreapta spre Siriu, la stânga spre Lacu Vulturilor.
Drumul nostru, de data asta, a urmat dreapta spre Siriu. Prin pădure, pe versant, zărind din când verdele lacului printre copaci.
La un moment dat, un om slăbuț ne-a făcut semne disperate să oprim. Era un muncitor în pădure căruia i-a sărit o așchie de metal în ochi din care îi curgea umoare. L-am luat în mașină și am gonit pe serpentine spre Siriu, unde l-am lăsat pe om la o ambulanță.
Și apoi barajul s-a desfăsurat în fața noastră. Am urmat drumul pe malul lacului, pe Viaductul Teherău, pănă la coada lacului, la Valea Neagră, unde am făcut un popas de picnic, pe malul Buzăului, înainte de a se aduna în acumulare.
Drumuri bune!
